Tu ce „alergi” în viața asta?

Azi am avut a 4-a întâlnire de coaching „Mastermind” by John Maxwell Team în care am vorbit despre „Schimbare”.

Mereu acest subiect este unul greu de digerat pentru participanții la discuție, pentru că mereu părerile sunt subiective. Procesele prin care treci în viață, indiferent că sunt de natură emoțională sau profesională te obligă să îmbrățișezi o decizie sau o alegere, iar acestea te vor duce să schimbi ceva la tine sau în jurul tău.

Toată lumea se gândește să schimbe lumea, nimeni nu se gândește să se schimbe pe el însuși.

Lev Tolstoi

Subiectul comun în aceste dezbateri însă este unul foarte bun, dacă ai obiective si reușești să îți trasezi liniile clare în viața ta ești obligat să ieși din zona de confort.

Fiind prezent în discuții mi-am adus aminte de o parte dintr-un film văzut recent. Urmăriți video și povestim ulterior.

The Professor 2019

Filmul se numeste „The Professor” și îl are actor principal pe Johnny Deep, care ne prezintă într-o comedie, drama sa, înainte de a muri bolnav de cancer. Realizează că viața este mai scurtă decât și-a imaginat și nu a trăit-o așa cum simțea.

După filmul acesta, o întâlnire cu un prieten total pierdut în lumea asta agitată, o prietenă la fel de pierdută în non-sens, discuția din cursul de leadership și alți 5 ani de voluntariat, în care am stat aproape de foarte mulți oameni, am concretizat o idee care ne doare pe multi și este foarte simplă: Nu știm încotro alergăm!

Ți-ai acordat timp în ultimul an să vorbești cu tine? Te-ai întrebat în ultima lună care este scopul tău pe acest pământ? Cerul când l-ai privit ultima oară?

Poate par întrebări cu mai multe răspunsuri, dar soluția este să intri în esență.

Să nu iei o decizie este tot o decizie.

Ai un job care îți aduce frustrări? În relație nu îți merge așa cum te-ai așteptat la început? Crezi că ai intrat într-un giratoriu din care nu vezi ieșirea? Acestea sunt simptomele.

Ce trebuie să faci este să iei un carnețel și un pix, să îți acorzi două ore de liniște, să oprești serialul și să îi dai drumul. Scrieți visele cele mai mari acolo și nu-ți fie frică de ele. Gândește-te ce ți-ar plăcea să faci și să fii plătit pentru asta. Vezi ce oameni ai în jurul tău și cât plus valoare îți aduce timpul alături de ei. Dacă nu se întâmplă asta, începe să cauți oameni noi, dar nu îi uita pe cei care ți-au fost mereu aproape.

Transforma totul în scopuri, scopurile în obiective, obiectivele în pași mici care să te ducă în direcția pe care TU, ți-o dorești.

Toți avem șansa de a fi extraordinari, mereu avem de ales!

Tu ce „alergi” în viața asta?

Dorin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *